Stiri, articole, comunicate
2.518 vizite

Cele mai ieftine zone din București după prețul chiriilor și al caselor

Cartierele din București cu cele mai mici chirii; Garsoniere sub 300 de euro; Unde se găsesc cele mai ieftine apartamente în Capitală; Case sub 200.000 de euro;

undefined

Piața imobiliară încă ține prețurile sus, chiar dacă i se tot cântă prohodul de ceva vreme. Iar cele mai mari creșteri le înregistrează chiriile, de parcă s-ar întrece cu ratele la creditele ipotecare. De fapt chiar asta fac, deși e greu să concurezi cu niște credite la care românii plătesc cele mai mari dobânzi din UE. Mai exact de patru ori mai mari decât dobânzile din restul țărilor UE. Oare de ce?

În fine, luna aprilie a fost și luna în care chiria medie la o garsonieră a sărit oficial de 300 de euro, adică exact cât salariul minim net pe economie. În aceste condiții, nu putem decât să ne bucurăm că mai apar și anunțuri în care oameni de afaceri generoși pun la dispoziția unor doamne/domnișoare câte o locuință gratuită, doar în schimbul unei prietenii totale. Și a unei fotografii, firește ?

Cine nu are poze frumoase, și nici prietenos nu se simte, nu are decât să-și caute un loc de muncă și apoi, cu ceva noroc, o chirie mai ieftină. Iată care ar fi cele mai ieftine cartiere din București:

Cele mai mici chirii/prețuri în euro

Garsoniere – media lunii aprilie 304 euro

  • Pantelimon – 262
  • Drumul Taberei-Ghencea – 276
  • Colentina-Obor – 284
  • Iancului-Mihai Bravu - 285
  • Titan-Dristor – 286

Apartamente cu 2 camere – media lunii 449 euro

  • Berceni-Giurgiului -344
  • Drumul Taberei-Ghencea – 357
  • Rahova-Sebastian – 369
  • Iancului-Mihai Bravu – 374
  • Pantelimon – 397

undefined

Apartamente cu 3 camere – media lunii 557 euro

  • Drumul Taberei-Ghencea – 392
  • Grivița-gara de Nord - 400
  • Berceni-Giurgiului – 432
  • Colentina-Obor – 448
  • 13 Septembrie – 475

Apartamente cu 4 camere – media lunii 989 euro

  • Titan-Dristor – 500
  • Iancului-Mihai Bravu – 540
  • Tineretului-Timpuri Noi – 550
  • Rahova-Sebastian – 707
  • Unirii – 933

Case/vile – media lunii 2.337 euro

  • Colentina-Obor – 900
  • Berceni-Giurgiului – 1.199
  • Bucureștii Noi-Dămăroaia – 1.200
  • Băneasa – 1.480
  • Rahova-Sebastian – 1.596

Cele mai mici prețuri de vânzare/prețuri în euro

Garsoniere – media lunii 49.434 euro

  • Pantelimon – 40.070
  • Berceni/Giurgiului – 41.217
  • Rahova/Sebastian – 43.726
  • Gara de Nord/Grivița – 44.667
  • Drumul Taberei/Ghencea – 45.299

undefined

2 camere – media lunii – 75.871 euro

  • Berceni/Giurgiului – 60.662
  • Drumul Taberei/Ghencea – 67.135
  • Colentina/Obor – 68.171
  • Rahova-Sebastian – 69.582
  • Militari – 74.360

3 camere – media lunii – 108.018 euro

  • Drumul Taberei/Ghencea – 82.390
  • Berceni-Giurgiului – 86.314
  • Pantelimon – 94.282
  • Colentina/Obor – 98.319
  • Titan-Dristor – 98.924

4 camere – media lunii – 161.203 euro

  • Drumul Taberei/Ghencea – 91.893
  • Colentina-Obor – 107.536
  • Militari – 107.670
  • Pantelimon – 110.255
  • Berceni/Giurgiului – 115.757

Case/vile – media lunii – 284.076 euro

  • Pantelimon – 132.582
  • Oantelimon – 133.582
  • Berceni/Giurgiului – 138.938
  • Crângași – 149.028
  • Colentina – 192.390

 

Autor: D.B.