Stiri, articole, comunicate
8.352 vizite

Ce trebuie să știi când alegi un cămin de bătrâni

5 recomandări pentru a alege căminul potrivit * Actele necesare internării * Cum discutăm cu rudele despre plasarea într-un cămin

În România, speranța de viață medie a tot crescut din '90 până azi și se pare că va continua să crească potrivit prognozei Eurostat din 2012. Până în 2060, este estimat că țara noastră va avea mai mulți vârstnici care vor trăi peste 80 de ani și care, automat, vor avea nevoie de atenție și sprijin. Întrebarea este: cine și cum va avea grijă de ei?

Deși în famiile românilor se evită discuțiile despre internarea părinților sau bunicilor într-un cămin de bătrâni, sunt situații în care luarea acestei decizii este cea mai bună soluție: vârstnicul nu își mai poate face igiena personală (aceasta este foarte importantă, mai ales că sistemul imunitar slăbește odată cu înaintarea în vârstă) din motive psihologice sau fizice, nu se poate îmbrăca singur, uită să își ia medicamentele prescrise de medic sau nu le ia în doza potrivită, se închide în casă și nu mai relaționează cu nimeni, nu mănâncă, deși susține că o face, de multe ori se accidentează sau cade în casă, rămâne țintuit la pat etc. Internarea la cămin este indicată mai ales atunci când vârstnicul nu poate locui cu rudele apropiate, iar acestea, din cauza programului încărcat de la serviciu și a greutăților, nu au cum să îl viziteze și să-l ajute zilnic, Astfel, devin și ele stresate din cauza îngrijorării, au probleme cu somnul, unele suferă chiar de depresie, de boli de inimă sau de stomac.

E adevărat, această hotărâre este una grea, pentru că apare sentimentul de vinovăție („Mamaie ne-a crescut pe toți și noi nu suntem în stare s-o ținem la bătrânețe…”), însă trebuie să ne gândim în primul rând la binele celor pe care îi iubim și la faptul că aceștia au nevoie de mai mult timp și ajutor decât putem noi să le oferim.

undefined

Recomandări pentru a alege un cămin de bătrâni pentru cineva apropiat

1. Țineți cont de serviciile medicale și de îngrijire oferite de centru. Calitatea acestora reprezintă cel mai important aspect atunci când alegem un cămin, pentru că bătrânețea vine cu multe afecțiuni, mai ușoare sau grave. Vârstnicii pot suferi de boli cardiovasculare, de Alzheimer sau Parkinson, pot avea nevoie de recuperare după un accident vascular cerebral. Ideal ar fi ca în cămin să existe un medic geriatru, pentru că acesta se ocupă de îngrijirea persoanelor în vârstă, acordând servicii medicale atât pentru bolile cronice sau acute ale bătrânilor, cât și pentru a preveni anumite probleme de sănătate sau complicații ale acestora.

Doamna Dr. Mihaela Marinescu, Medic Geriatru și Manager Casa Seniorilor Premium, are grijă ca în centrul rezidențial pentru vârstnici condus de dumneai să se „asigure asistența medicală 24 de ore din 24, să fie monitorizați parametrii vitali de cel puțin 2 ori pe zi și ori de câte ori este nevoie, să se asigure zilnic îngrijirea și igiena corporală a beneficiarilor, să se prevină și nu doar să se trateze escarele și să se monitorizeze atent administrarea corectă a tratamentului. Un alt aspect important care trebuie luat în calcul atunci când se face alegerea unui centru pentru vârstnici este asistența socială. La Casa Seniorilor Premium avem asistent social care zilnic desfășoară activități de terapie ocupațională atât de grup, cât și individual. Bunicii sunt astfel încurajați să socializeze cu ceilalți și le este stimulată memoria, creativitatea, atenția, îndemânarea. Absolut necesar este și psihologul, știut fiind faptul că unii vârstnici au nevoie și de terapie cognitiv comportamentală și consiliere psihologică, mai ales cei diagnosticați cu depresie, anxietate, tulburări neurocognitive. La Casa Seniorilor Premium avem psiholog la centru! Acesta desfășoară activități de terapie ocupațională atât de grup, cât și separat, în funcție de preferințele și necesitățile beneficiarilor.” Vârstnicii au nevoie, de asemenea, și de ședințe de kinetoterapie individualizată oferite de specialist, pentru că se pot confrunta cu afecțiuni medicale care le afectează mobilitatea corpului, coordonarea mișcărilor, atrofierea musculaturii. „Kinetoterapeutul organizează programe complexe care conțin masaj terapeutic sau de relaxare, gimnastică, toate gândite pentru fiecare senior în parte în funcție de problemele fiecăruia. Suntem bucuroși să vedem că bunicii care suferă de Parkinson, Alzheimer, artroze sau care se recuperează după un accident vascular cerebral sau după fracturi fac progrese vizibile.” a mai adăugat doamna Dr. Mihaela Marinescu.

Este important să știți că în cazul apariției unor situații de urgență medicală, se acordă primul ajutor, se solicită serviciul de ambulanță apelând 112, un membru al personalului medical din cămin însoțește pacientul până la spital, iar între timp este anunțată familia.

2. Luați în considerare localizarea. Puteți alege ca centrul să se afle fie în apropiere de locuința familiei, pentru ca bătrânii să poată fi vizitați ușor de către rude, fie să se afle aproape de un spital de urgență sau la marginea orașului, într-un loc liniștit și retras, departe de aglomerație. 

3. Informați-vă despre căminul de bătrâni în care doriți să vă duceți părintele sau bunicul. Căutați pe Internet recenzii sau aflați de la alte persoane câteva păreri, urmăriți activitățile de pe rețelele de socializare, pentru că nu întotdeauna prezentările de pe site-uri sunt concludente. Pe pagina de pe Facebook puteți vedea activitățile zilnice din cămin, aniversările, serile muzicale sau dansante etc. După ce ați făcut „cercetarea online"...

undefined

4. Mergeți în căminul ales și rugați personalul să vă facă un tur complet. Astfel puteţi observa condițiile în care va fi îngrijită ruda voastră, cum se ocupă angajații de vârstnicii de acolo și dacă aceștia sunt tratați frumos, vedeți dacă centrul are bucătărie proprie unde se gătesc pentru pacienți meniuri speciale în funcție de regimul alimentar al fiecăruia (acest lucru reprezintă un plus), dacă există zone de recreere, atât în interior, cât și la exterior (după o viață petrecută la bloc, vârstnicii își doresc să se bucure zilnic de plimbări prin grădină).

5. Discutați deschis cu managerul și cu personalul căminului. Oferiți-le toate informațiile și detaliile necesare despre viitorul rezident, pentru ca aceștia să știe dacă vârstnicul suferă de anumite afecțiuni și ce îngrijiri i-ar putea oferi, și adresați-le orice întrebări care vă ajută să fiți siguri că ruda dumneavoastră va beneficia de o ședere plăcută în centru. Tot în urma discuției, veți afla care este calendarul de activități, care este programul de vizitare, ce taxe implică internarea în acel cămin. Trebuie să știți că tarifele diferă în funcție de condițiile dorite (o cameră single, de exemplu) și de starea de sănătate a vârstnicului (internarea unei persoane independente costă mai puțin decât a uneia dependente), iar acestea includ cazarea, mâncarea (3 mese/zi și 2 gustări), serviciile medicale, cele de îngrijire și activitățile de recreere. Atenție! Medicamentele vârstnicului vor fi achiziționate separat de aparținători, în niciun caz de angajații căminului. Aceștia doar se vor asigura că medicația este dată rezidentului corect și la timp. Dacă vârstnicul are nevoie de servicii suplimentare: de înfrumusețare (manichiură, pedichiură, tuns, coafat), stomatologice, de investigații medicale aprofundate etc., există cămine care colaborează cu diverse saloane sau clinici medicale specializate, iar costurile acestor servicii vor fi suportate tot de familie. 

undefined

Acte necesare pentru admiterea într-un cămin de bătrâni privat

  • copie după actele de indentitate
  • dosarul medical al vârstnicului
  • adeverinţă de la medicul de familie din care să rezulte că bătrânul nu suferă de boli contagioase
  • card de sănătate
  • dovada unui test PCR negativ

Așa cum menționam la începutul articolului, ideea de a-ți trimite părinții sau bunicii într-un cămin este una greu de acceptat. Mai ales de bătrâni. Și atunci se pune întrebarea...

Cum trebuie pregătită emoțional o persoană care urmează să fie adusă într-un centru pentru vârstnici?

Pentru că vorbim despre o schimbare majoră în viața părintelui sau a bunicului, psihologii recomandă multă răbdare și delicatețe în momentul discuției pe această temă, deoarece vârstnicul poate percepe aceasta decizie ca pe un abandon și o înstrăinare de propria casă plină de amintiri. Tocmai de aceea el trebuie să fie făcut să înțeleagă rațional (căci să nu uitam că bătrânețea vine la pachet cu înțelepciunea :) ) de ce aducerea într-un astfel de centru este cel mai bun lucru pentru el. Atenție! Trebuie știți un bătrân nu poate fi internat în cămin fără acordul său. Pentru a-i diminua temerile, este indicat că familia să îi vorbească deschis și calm despre cum va trăi acolo, să îi prezinte activitățile, serviciile medicale și de îngrijire foarte bune de care va beneficia. Ideea este să înțeleagă care sunt avantajele aducerii sale la centru: nu va mai sta singur (singurătatea este cel mai rău lucru, mai rău decât boala), își va face noi prieteni, va avea parte de asistență medicală nonstop, va aduce liniște sufletească familiei mereu stresate din cauza nesiguranței bunicului rămas singur în casă. Există și posibilitatea de îngrijire temporară pentru o perioadă limitată de timp pentru bătrâni (pentru cei care au nevoie de recuperare post AVC, de exemplu, sau pentru cei ale căror rude trebuie plece pentru câteva săptămâni din oraș).

Vârstnicul ar putea fi îngrijorat din pricină că nu-l veți vizita des după ce se va muta în cămin, de aceea sunt foarte importante vizitele periodice atât din partea de rudelor, cât și a prietenilor din afară. Să știți că zilele par mult mai lungi pentru cei ce așteaptă... Programul de vizitare nu este strict (desigur, trebuie să fie respectat intervalul de odihnă din timpul nopții) și diferă de la un centru la altul, de aceea este bine să vă interesați despre acesta de la început.

În timpul pandemiei, pentru a-i proteja pe bătrâni, vizitele în cămine sunt limitate și se fac respectând toate măsurile de protecție igienico-sanitare: intrarea doar cu test PCR sau Antigen negativ, dezinfectarea, echiparea cu halat de unică folosință, bonetă, acoperitori încălțăminte. Există însă posibilitatea apelurilor video în orice moment, vârstnicii fiind asistați în acest sens de personal. Părinții și bunicii pot fi scoși din centru la cererea expresă a familiei pentru controale medicale, cu bilet de învoire, dar trebuie însoțiți de un membru al familiei, pentru că vorbim despre niște persoane vulnerabile, iar la revenirea în cămin trebuie să prezinte test PCR sau Antigen negativ. Există cămine care organizează pentru bătrânii care pot participa la activități în afara acestora ieșiri la teatru, la operă, la biserică, excursii de-o zi. Aceștia sunt însoțiți de personalul centrului.

undefined

Urmați sfaturile noastre pentru a vă asigura că alegeți cel mai bun cămin de bătrâni pentru persoanele pe care le iubiți, un cămin unde acestea să aibă parte de îngrijirea corespunzătoare, de o alimentație echilibrată, dar mai ales de activități de terapie ocupațională, de stimulare a memoriei (chiar și pentru cei cu Alzheimer, că și ei au momente de luciditate) și de socializare. Bătrânețea reprezintă o perioadă inevitabilă a vieții, iar de noi depinde dacă această ultimă parte va fi plăcută sau nu. Până la urmă, cum spunea Maurice Chevalier, „nici nu e chiar atât de dezagreabilă... dacă ai în vedere alternativa."

Foto: gettyimages.com

Autor: Raluca Cincu