Stiri, articole, comunicate
9.981 vizite

Cum să negociezi mărirea salariului

Când este momentul potrivit pentru a cere o mărire de salariu * Cum te pregătești pentru negociere * Argumente potrivite și nepotrivite în negocierea salariului * Ce să faci și, mai ales, ce să nu faci în caz de refuz

Pe mulți angajați îi sperie ideea de a-și negocia câștigul, chiar dacă sunt nemulțumiți de cum sunt plătiți.

Teama de a cere mai mulți bani apare când viața angajatului depinde de acel venit, așa mic cum e el. Dacă omul respectiv și-a găsit greu de lucru sau are o vârstă la care crede că nu-l mai angajează nimeni, atunci ia poziția ghiocelului, tace și primește cât i se dă, nu mai apelează la negociere", spune Gabriel Chicioreanu, consilier în carieră (4Career).

undefined

 

„Mai mult curaj au reprezentanții Generației Z care nu acceptă un loc de muncă dacă salariul li se pare prea mic. Asta și pentru că au puține de pierdut: dacă nu se înțeleg la bani cu angajatorul X, renunță imediat la jobul respectiv și se îndreaptă spre angajatorul Y. Dacă nici la angajatorul Y nu sunt mulțumiți, nu-i un capăt de țară, fiindcă mai pot copilări pe banii părinților un an, doi, trei.

E foarte bine că tinerii își doresc rapid independență financiară, însă trebuie să fie conștienți că piața nu le poate oferi salarii mari la început de carieră. Angajatorii investesc în ei prin traininguri fără a-și scoate banii timp de câteva luni. Abia ulterior, odată cu experiența, cunoștințele acumulate, rezultatele oferite, va crește și câștigul. Lumea trebuie să înțeleagă că orice resursă umană presupune și niște costuri, la fel ca resursa materială, așa că trebuie să existe un echilibru între cerere și ofertă. Eu îți ofer ție salariul acesta, dar tu ce îmi dai la schimb ca angajat?", mai spune consilierul. 

Deci dacă vrei o mărire de salariu, trebuie să o ceri. Când și cum să o faci te învățăm noi:

Alege momentul potrivit pentru negociere

Momentul potrivit să ceri o mărire de salariu este atunci când rolul tău în firmă devine important și când ai dovedit deja că meriți mai mult", spune Leonard Rizou, HR Expert (leoHR). Adică atunci când ai rezultate excelente pe termen lung și te poziționezi peste ceilalți colegi. „Faptul că îți îndeplinești lună de lună sarcinile de serviciu din fișa postului, chiar dacă o faci bine, nu este de ajuns – ești plătit deja pentru asta. Trebuie să dovedești implicare, proactivitate, să îți ajuți colegii, să arăți că vrei să te dezvolți și să faci performanță dacă dorești să fii plătit în plus."

undefined

Așadar mărirea de salariu nu se cere neapărat la început de an, când se face bilanțul economic și afli că firma e pe profit, ci atunci când demonstrezi că meriți un venit mai mare. Adică atunci când aduci și tu firmei venituri mai mari.

Calculează cât valorează munca ta pe piață

Principalul factor care îți determină salariul este cererea și oferta, cum a spus mai sus Gabriel Chicioreanu. E ca la piață, că de-aia i se și spune piața muncii. Deci trebuie să te interesezi cum arată situația în domeniul în care activezi tu, ca să poți aprecia care sunt șansele tale la un salariu mai mare. Asta înseamnă că e nevoie să faci niscaiva muncă de cercetare și să afli care este media câștigului celor care lucrează pe aceeași poziție ca a ta.

Pentru a-ți faci o idee, poți utiliza filtrul de căutare a locurilor de muncă după domenii de activitate disponibil pe Anuntul.ro. Compară apoi salariul oferit de compania în care lucrezi cu cel pe care îl oferă firmele celor care lucrează pe aceeași poziție ca tine (ex. contabil, agent de vânzări, bucătar etc.). Atenție! Nu te uita doar la salariu, ci și la cerințele postului și la ce experiență și abilități trebuie să ai pentru a fi plătit cu suma respectivă. Deși denumirea posturilor poate fi aceeași, responsabilitățile pot fi similare sau, dimpotrivă, foarte diferite.

undefined

De asemenea, mai poți afla detalii despre salariile din piață și de la cunoscuții care muncesc în același domeniu (nu toate salariile sunt confidențiale).

Ulterior vei putea negocia mult mai eficient o mărire de salariu spunând: „Am analizat ce salarii oferă alți angajatori celor cu funcția și experiența mea și am ajuns la concluzia că ar trebui să primesc cu X% mai mult decât primesc acum de la dumneavoastră".

undefined

Stabilește o întâlnire cu șeful

Poți solicita o discuție fie cu un reprezentant al departamentului Resurse Umane, fie cu șeful direct. Dacă firma e mai mare, cel mai simplu e să vorbești cu șeful ierarhic, pentru că acesta îți cunoaște activitatea și-ți poate face ulterior intermedierea cu... The Big Boss. Informează-l în prealabil cu privire la subiectul discuției: „- Aș vrea să discutăm despre salariul meu. Ați fi disponibil/ă marțea viitoare?”. Este cel mai bine să faci o astfel de solicitare atunci când șeful nu este ocupat sau nervos.

undefined

Gândește-te la ce să spui și, mai ales, la ce să nu spui în timpul negocierii salariului

Fă-ți o listă cu argumente. Acestea trebuie să fie favorabile majorării de salariu, deci nu încerca nici să-l sensibilizezi, nici să-l șantajezi pe șef. 

AȘA NU!

„A crescut inflația”. „Angajatorul nu este obligat să-ți crească salariul dacă inflația e mare, însă o poate face dacă ești implicat și dacă îți dorești să te dezvolți", spune Leonard Rizoiu.

Nu-mi mai ajung banii. Probabil șeful îți va înțelege situația, că e și el om, însă majorarea salariului din motive personale nu e în interesul companiei, mai ales dacă valoarea muncii tale nu crește deloc.

Știu că nu m-am descurcat așa bine în ultima perioadă, dar..." Și atunci de ce ai merita mai mulți bani? Salariul tău poate fi mărit dacă firma crește în venituri prin activitatea ta, dacă păstrezi o calitate constantă a produselor, dacă nu ai rebuturi sau clienți nemulțumiți (carevasăzică firma nu înregistrează pierderi din pricina ta) etc. Mai bine așteaptă vreo două-trei luni înainte de a aduce vorba de o creștere salarială, timp în care demonstrează că meriți.

Colegul câștigă mai mult". Nu te compara niciodată cu un coleg! Vei transmite ideea că ești preocupat de bârfe și că ai relații tensionate la lucru. Faptul că ești invidios pe câți bani ia colegu’ n-o să te ajute să-ți mărești salariul. Mai bine vezi ce presupune un câștig mai mare: poate însemna mai multe răspunderi,  un volum mai mare de muncă, ore suplimentare sau cunoștințe/abilități în plus. Toți vrem un salariu mai mare, dar oare toți vrem și costul unui salariu mai mare?

Locul I la categoria „Cel mai nepotrivit argument" - „Am primit o ofertă din altă parte”. Nu este recomandat să apelezi la această formă de negociere (a se citi „șantaj") dacă nu ai pe bune o propunere din partea altei companii. De ce? Pentru că șeful poate să-ți spună sec: „- OK, mult succes la noua firmă!" și să rămâi cu ochii-n soare. Oricum, în momentul în care află că dorești un salariu mai mare, șeful se va gândi automat că există posibilitatea să pleci în altă parte, așa că nu e nevoie să i-o spui. Iar dacă ești o persoană indispensabilă în firmă, îți va mări salariul și fără să ameninți tu că-ți dai demisia.

undefined

AȘA DA!

„Am avut rezultate!". Propoziția asta e preferata șefilor, ascultați-ne pe noi! Spune ce probleme ai rezolvat în cadrul departamentului în care-ți desfășori activitatea, ce idei care au contribuit la dezvoltarea companiei ai avut sau ce bani au intrat în conturile firmei datorită activității tale. 

„Am mai multe atribuții”. Acest lucru trebuie menționat dacă ai fost inițial angajat pe un post care implica mai puține responsabilități, însă, datorită productivității tale, ți s-a mărit lista de atribuții, dar salariul a rămas la fel.

„Sunt gata să-mi asum mai multe responsabilități”. Spune asta doar dacă ești într-adevăr pregătit să iei asupra ta o responsabilitate mai mare sau să muncești mai multe ore pe săptămână.

Așadar este foarte important să vii cu argumente legate de muncă și de rolul tău în firmă, și nu de faptul că ai tu probleme cu banii din pricină că s-au scumpit utilitățile sau că ai fost la cinci nunți vara asta. Analizează ce făceai acum un an comparativ cu ce faci acum, ce rezultate ai avut sau ce anume te face pe tine valoros în echipă.

Ce se poate întâmpla după ce te duci să ceri o mărire de salariu?

  • Primești mărirea cerută de tine, punct.
  • Primești mărirea, dar cu noi responsabilități la pachet.
  • Primești mai puțin decât crezi că meritai - tot e bine, că măcar te-ai ales cu ceva.
  • Nu primești o mărire de salariu.

Dacă ți s-a refuzat cererea, află care-i cauza. Apoi vezi cum poți schimba situația: întreabă ce ar trebui să faci pentru a ți se mări salariul pe viitor. La finalul discuției, scoate de la şeful tău promisiunea că veţi relua subiectul într-un interval de trei-şase luni.

Fii pregătit să negociezi și pentru alte lucruri, nu doar pentru bani

Există posibilitatea ca firma să nu-și poată permite majorări salariale în momentul în care vii tu cu solicitarea, iar o idee bună în acest caz ar fi negocierea unor beneficii nonmonetare (ex. zile libere în plus, program de lucru de acasă, o masă pe zi, stagii de training pentru a te dezvolta profesional etc.).

Nu te pripi în caz de refuz

Dacă nu primesc o mărire de salariu, 90% din angajați iau în calcul demisia.

Eu le-aș recomanda să nu facă asta, ci să rămână în firmă și demonstreze că merită o mărire", spune Leonard Rizoiu. „Asta dacă motivele nemulțumirii legate de serviciul respectiv sunt doar de ordin financiar, desigur. Salariul este un factor motivațional important, dar nu singurul: contează și mediul de lucru, intensitatea activității, echipa, conducătorul echipei."

Gândește-te că există riscul să ajungi într-o companie unde ești remunerat ceva mai bine, dar mediul de lucru este toxic. Merită sacrificiul?

undefined

Demisia silențioasă - când serviciul devine „scârbici"

În primii doi ani de pandemie creșterile salariale au stagnat, iar angajații au devenit din ce în ce mai nemulțumiți, declanșând fenomenul „Marea demisioneală”. Acum e la modă „demisia silențioasă" („quiet quitting” pe americănește): să-ți dai demisia fără să-ți dai demisia cum ar veni, adică să lucrezi la capacitate minimă.

Nu e o noutate faptul că fiecare firmă are cel puțin un angajat care nu depășește fișa postului fără să primească ceva în plus la salariu, însă acum fenomenul a luat amploare. Lucrul la capacitate minimă este întâlnit mai des în activitățile de back-office și în special la angajații din generația tânără. Este un efect secundar al pandemiei", explică Leonard Rizoiu.

Munca prost plătită și sentimentul salariaților că nu sunt apreciați reprezintă un factor generator al demisiei silențioase. Practic, dacă angajatul constată că eforturile nu îi sunt observate și răsplătite în consecință, apare demotivarea, iar aceasta se manifestă prin implicarea minimă la job. „Pentru mulți angajați serviciul a devenit scârbici", spune expertul în HR. „Atenție, însă! Cei care se fac că lucrează riscă să-și piardă locul de muncă, pentru că nu mai sunt eficienți pentru companie. Și chiar e provocator să te angajezi acum, mai ales dacă ești din categoria de vârstă 45+".

Soluția: aprecierea din partea șefului și a colegilor + recompensarea corectă și cu perspective de creștere în acord cu efortul depus. Retenția de personal nu se referă doar la a păstra oamenii în firmă, ci la a-i păstra pe cei care chiar își doresc să fie acolo și care contribuie la succesul echipei.

Autor: Raluca Cincu