Stiri, articole, comunicate
9.757 vizite

Cum obții un loc de veci în București

Cum poți intra în posesia unui loc de înhumare de la stat și cum se transformă acesta în loc de veci, ce acte sunt necesare și ce taxe trebuie plătite în 2024.

 

undefined

Motto: Viața, cu cele 5 locuri ale sale: locul natal, locul de joacă, locul de muncă, locul de odihnă și... locul de veci. (aforism de Ananie Gagniuc)

Dobândirea unui loc de veci este, de obicei, o preocupare a celor care doresc să se asigure că nu pleacă dincolo nepregătiți. 

Dacă ai domiciliul în Capitală, poți obține un loc de înhumare într-unul dintre cele 15 cimitire de stat coordonate de Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU): Bellu, Berceni 2, Bucureștii Noi, Colentina (Reînvierea), Dămăroaia, Ghencea, Domnești, Iancu Nou, Izvorul Nou, Metalurgiei, Pantelimon 2, Sfânta Vineri, Străulești 2, Tudor Vladimirescu și Cimitirul Vest.

Atenție! Locul de înhumare într-unul din cimitirele menționate mai sus va fi atribuit gratuit, la cerere, în concesiune pe 7 ani, dar doar după ce o persoană a decedat, nu mai devreme cu o lună, un an sau zece (cum se întâmpla pe vremea bunicilor noștri). 

Cum primeşti un loc de veci de la stat?

1. Înainte de toate, trebuie să știi că poți solicita un loc de înhumare numai dacă ești văduvul/văduva, ruda de gradul I, II, III, IV ori o rudă colaterală a persoanei decedate, precum şi dacă ai avut-o în întreţinere şi ai un contract în acest sens. 

2. Mergi la secretariatul ACCU din cadrul IML, pe Intrarea Serelor nr. 1 din Sectorul 4 (incinta crematoriului de la Vitan Bârzești) cu următoarele documente:

  • certificatul de deces al persoanei care urmează să fie înmormântată (original+copie);
  • adeverinţa de înhumare (original+copie);
  • BI/CI sau paşaportul tău, ca solicitant al locului de înhumare (original+copie);
  • o cerere-tip pe care o primeşti şi o completezi la ghişeu. 

3. Persoana de la ghișeu va trece pe spatele adeverinței de înhumare repartiția aferentă cimitirului ales de tine, solicitantul, în funcție de locurile disponibile. Nu te aștepta să primești loc într-un cimitir din mijlocul orașului (Belu, de exemplu), ci într-unul de la margine (Domnești, Străulești II, Metalurgiei). Și asta pentru că cimitirele de la periferie sunt mai mari și există și posibilitatea extinderii.

4. După înmormântare, timp de cel mult 7 ani (căci mai devreme nu poate fi deshumat răposatul) tu, concesionarul, trebuie să te îngrijești de mormânt să păstrezi curățenia în jurul lui, să respecți regulamentul cimitirului (să nu faci lucrări de tip borduri sau monumente fără aprobarea administrației) și, pentru că nici pe lumea ailaltă nu scăpăm de taxe, trebuie să plătești anual tariful de întreținere a cimitirului (care cuprinde menținerea curățeniei pe căile de acces, întreținerea vegetației, întreținerea grupurilor sanitare, asigurarea pazei etc.). 

Cât și unde plătești pentru întreținerea locului de veci în 2024?

Prețul variază în funcție de tipul cimitirului. În Capitală există cimitire de categoria I (Bellu), de categoria a II-a (Colentina, Ghencea, Iancu Nou, Izvorul Nou, Sfânta Vineri, Tudor Vladimirescu), de categoria a III-a (Bucureştii Noi, Dămăroaia, Metalurgiei) şi de categoria a IV-a (Berceni II, Domneşti, Pantelimon II, Străuleşti II, Vest).

Pentru întreținerea unui loc de 3 mp, conform anexei la HCGMB 79/2024, tariful anual este:

  • 200 de lei - cimitir categoria I;
  • 90 de lei - cimitir categoriile a II-a şi a III-a;
  • 40 de lei - cimitir categoria a IV-a.

Pentru cei care aleg să nu-și doarmă somnul de veci sub pământ, ci să fie incinerați, tariful pentru întreținerea unei nișe la crematoriu este de 30 de lei/an.

Tariful anual poate fi achitat la casieria cimitirului unde este locul de înhumare, prin transfer bancar în contul ACCU (RO26TREZ70421G335000XXXX, deschis la Trezoreria Sector 4 București, Cod de identificare Fiscală 9791650), dar și pe site-ul Ghișeul.ro. Când faci plata online, nu uita să menționezi numele concesionarului, numele cimitirului/crematoriului, figura și locul.

Atenție! Dacă nu plătești la timp, ți se aplică penalități de 0,1% din valoarea tarifului anual pentru fiecare zi de întârziere.

Invalizii, veteranii de război, revoluționarii, deținuții politici, persoanele care iau ajutor social, persoanele care beneficiază de locație de sprijin sau de șomaj au 50% reducere la plata taxei conform legii, dar doar dacă prezintă documente justificative. Dacă nu, nu. 

5. Ai posibilitatea ca, după 7 ani (nu mai devreme), să transformi locul de înhumare în loc de veci. 

Important: Persoanele care dețin un loc de înhumare în baza unui contract de concesiune pe 7 ani trebuie să nu scape din vedere data expirării acestuia, deoarece contractul nu se prelungește din oficiu. Prin urmare, e necesar să se încheie un nou contract de concesionare după ce expiră anteriorul, altfel locul se pierde.

Cum se transformă concesiunea pe 7 ani în loc de veci?

În calitate de viitor concesionar, trebuie să mergi la Serviciul Acte de concesiune din cadrul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (găsești aici programul de lucru cu publicul) unde faci o cerere scrisă (vei primi un model de acolo).

Pe cerere, administratorul cimitirului unde se află locul de înhumare va întocmi un referat de verificare a locului în teren, iar casierul un referat din care sa reiasă că au fost achitate tarifele anuale de întreţinere despre care am vorbit mai sus. Mai trebuie depuse la ACCU și următoarele acte, în original și copie:

  • factura de înhumare
  • certificatul de deces al defunctului înhumat în locul respectiv
  • actele de stare civilă din care să rezulte gradul de rudenie cu defunctul
  • declarația notarială în cazul celor îndreptățiți, care renunță la concesiune în favorea altei persoane (în cazul în care nu există rude);
  • declarația notarială de exonerare a ACCU în caz de litigiu cu alte eventuale părți;
  • BI/CI/Pașaport al solicitantului.

Nu în ultimul rând, trebuie să plătești contravaloarea transformării locului de 7 ani în concesiune pe termen nelimitat (loc de veci carevasazică), ţinând cont de tipul cimitirului:

  • 340 de lei - cimitir de categoria I
  • 244 lei - cimitir de categoria a II-a
  • 97 de lei - cimitir de categoria a III-a
  • 50 de lei - cimitir de categoria a IV-a.

Dacă totul decurge bine, ai de așteptat 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentaţiei pentru a intra în posesia noului act de concesiune pe termen nelimitat. 

Ulterior poți începe să efectuezi lucrări de amenajare a locului de veci mai complexe (cavou, criptă etc.), dar numai cu o firmă autorizată de ACCU. Vezi aici care sunt tarifele pentru astfel de lucrări. 

Locul de veci nu e chiar... pentru totdeauna

Se numește de veci deoarece dreptul de concesiune este unul nelimitat în timp, spre deosebire de concesiunile pe 7 ani, însă  dreptul de folosinţă al acestuia se poate pierde: 

  • dacă nu se achită taxele de întreținere timp de 7 ani la rând;
  • dacă locul de veci este lăsat în paragină timp de 7 ani;
  • dacă titularului i se mai atribuie un loc de veci, deoarece legea spune că unei persoane i se poate concesiona pe o perioadă nedeterminată un singur loc (cu cel mult 3 morminte);
  • dacă titularul renunță la dreptul de concesiune (pleacă definitiv peste hotare, de exemplu, și vrea să fie înmormântat acolo);
  • dacă titularul moare și nu are niciun moștenitor :(.

Locul de veci de la stat nu se vinde, nu se cumpără

Probabil ai tot văzut anunțuri ca acesta:  „Vând loc de veci Pantelimon II, X mii de lei/euro" și te-ai gândit că poți achiziționa și tu unu din vreme pentru tine sau cineva apropiat. Nu vrem să te dezamăgim, dar conform regulamentului cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română, locurile de veci de la stat nu sunt de... vânzare-cumpărare. Ele se află în proprietatea Administrației Cimitirelor sau Parohiilor, iar titularul are doar drept de folosință asupra lor. Ce s-ar putea pune în vânzare sunt lucrările funerare (cripta, cavoul sau monumentul), dar în niciun caz parcelele de teren (locurile de veci în sine).

În schimb, se poate lăsa moștenire dreptul de concesiune asupra locului de veci rudelor de până la gradul IV sau se poate transmite prin donație între persoane în viață care nu sunt neapărat rude.

Atenție! Recomandăm se verifice pe spatele certificatului de concesiune dacă administrația respectivului cimitir permite înstrăinarea locurilor de veci între titulari și terți (există și cimitire cu regim închis care nu permit acest lucru, de exemplu).

Pentru donație e nevoie de actul de concesiune a locului de veci, de certificatul fiscal emis de Administrația Fiscală și de actele de identitate (al donatorului și al donatarului). Cu ele se merge la un notar public pentru a afla care sunt costurile aferente încheierii unui contract de donație.

Cum se transferă dreptul de concesiune?

După ce Administrația Cimitirului dă undă verde, se poate face transcrierea actului de concesiune către noul titular al locului de veci în urma dezbaterii unei moșteniri/succesiuni sau donații. Pentru asta, moștenitorul/donatarul va trebui să meargă la cimitirul unde se află locul respectiv cu certificatul de moștenitor sau actul de donație (copie+original), cu vechiul act de concesiune (în original) și cu actul de identitate (tot în original). Acolo va completa un formular (cerere de transcriere acte) care va fi vizat de către administrator și de casier. Cu acest formular și cu documentele de mai sus, moștenitorul/donatarul trebuie să se prezinte la Serviciul Acte de concesiune al ACCU și să achite acolo suma de 86,21 lei (taxa eliberare transcriere act de concesiune). După 30 de zile calendaristice, ACCU va elibera actul de concesiune pe numele noului titular. 

Dacă ți se pare că până la Dumnezeu te mănâncă birocrația sau nu-ți convine ideea de a aștepta să mori ca să obții un loc de înhumare la stat, poți opta pentru un cimitir privat încă din timpul vieții. Prețurile sunt considerabil mai mari (ex. de la 1.700 de lei concesiunea pe 7 ani pentru un loc de categoria a III-a până la 8.500 de lei concesiunea pe 100 de ani pentru un loc categoria Lux), dar administratorii oferă posibilitatea de a plăti în rate. Pentru a lua decizia cea mai bună, poți cere sprijinul unei firme de servicii funerare complete care te va ghida în alegerea locului de odihnă veșnică din viitorul cât mai îndepărtat (sperăm noi).

Autor: Raluca Cincu