Mai bine exotic la Mamaia dacat banal in Dubai

• Micul detaliu care-i favorizează pe dezvoltatorii din România, în lupta pe portofelele noastre
• Tiny house stârnește curiozități și nu numai
• Creșterea ușoară a chiriilor e deocamdată doar un zvon

„Se mișcă bine piața imobiliară, cât există creditare și sistemul bancar nu dă semne că ar vrea să schimbe ceva. Ce e ciudat, însă, e că anul ăsta am avut mulți clienți care au plătit cash. Cel mai mare nivel de tranzacții cash, constatat în ultimii trei ani. De aici poate și creșterile astea de prețuri. E mult cash pe piață”, mi-a zis domnul Toma, un realtor, cum le zice acuma agenților imobiliari din Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România (APAIR).

Sub semnul cash-ului a stat, așadar, primul Târg Național Imobiliar organizat în ultimii doi ani. A fost o ediție curajoasă, chiar dacă mai timidă, comparativ cu târgurile de altă dată. În spatele măștilor de protecție, expozanți și vizitatori și-au încrucișat din nou dorințele și putințele, sub cupola Casei Poporului. Adică tot acolo unde, la finele lui 2019, părea că stăteau toți cu grija crizei iminente deasupra capului. Nimeni nu știa atunci că va veni o pandemie peste noi, care nu numai că nu a încetinit motoarele pieței imobiliare, ba chiar le-a turat atât încât acum unii vorbesc despre o supraîncălzire.

Ce a fost diferit de data asta, pe lângă zâmbetele exprimate doar din priviri? Am observat o prezență mai mare a standurilor cu servicii conexe și câteva propuneri de investiții imobiliare în străinătate.

Pentru că la standul nostru, la Anunțul Telefonic, lucrurile mergeau ca de obicei – oamenii citesc numele, se luminează la față și vin să ne ceară un ziar, cu expresia „Încă mai scoateți ziarul, în vremurile astea online?!” – m-am plimbat câteva ceasuri prin târg, ca să văd pe ce mi-aș fi putut investi economiile, dacă le-aș fi avut.

Practic m-am simțit și la târg așa cum mă simt deja în ultimul an, de când toți meseriașii care îmi construiesc casa de la țară văd în mine doar un uriaș portofel ce merită jumulit.

Am fost invitat să particip la o tombolă din care puteam să câștig niște materiale pentru izolarea casei – ce păcat că tocmai le cumpărasem înainte. Apoi mi-au furat ochii niște pardoseli moderne, epoxidice, iar domnul Hayrettin mi-a mărturisit că el și-a făcut o podea care seamănă a pietriș taman în dormitor. Nu te pui cu gusturile omului!

Cu 100 de euro, domnul Madularu de la standul experților electricieni, mi-a propus să-mi verifice proiectul de instalații electrice – omul zice că orice cumpărător de apartament sau casă nouă ar trebui să apeleze la un expert independent pentru asta - iar doamna Hagiu mi-a vorbit despre importanța asigurării facultative a locuinței, pentru că asigurarea obligatorie nu acoperă cele mai importante riscuri, cum ar fi cel de incendiu.

Câteva standuri mai încolo, domnul Nuțu mi-a „vândut” un sistem inteligent de ventilare a casei, dar pentru că nicio soluție de casă inteligentă nu e atât de deșteaptă, cât să se finanțeze singură, m-am lăsat sedus un pic și de domnul Dănescu, un consultant financiar, care mi-a făcut o simulare de credit de nevoi personale, comparativ cu una de card de cumpărături. Ca să nu mă simt prea asaltat de oferte, am primit și un voucer de reduceri ca să fac cumpărături la un magazin de pardoseli și perdele. Bine că e valabil un an de zile, că cine știe când ajung să-mi iau și perdele în viitoarea casă.

Românii, a patra națiune de investitori pe Costa del Sol

Dincolo de ansamblurile rezidențiale din diversele zone ale Capitalei, de blocuri sau vile care se dau ca pâinea caldă, dacă e să le asculți pe duduile de la stand, piesele de rezistență ale târgului mi s-au părut ofertele internaționale. Pentru că România pare că nu-i mai încape pe investitorii cu cash, și noi, la Anunțul Telefonic, am alocat de mai bine de un an o secțiune aparte imobiliarelor internaționale. Era firesc ca și târgurile să exploateze această oportunitate.

Doamna Florentina mi-a luat ochii cu o vilă cu arhitectură futuristă pe Costa del Sol. (De la) 200.000 de euro pentru 300 de zile de soare pe an, nisip fin și mare albastră.

  – Vila asta din poză costă doar 200.000 de euro? o întreb anticipând răspunsul.
  – Nuu, asta e două milioane de euro (râde vizibil amuzată de inocența mea) Dar la a doua linie de plajă avem apartamente (de la) 200.000 de euro.

Doamna îmi turuie avantajele pe care agenția ei le oferă românilor care vor fie doar să investească acolo, fie să se mute cu totul. Practic agenția îi face clientului legătura cu un avocat care îl ajută să-și deschidă cont în Spania, din care poate plăti într-o primă fază investiția în câteva rate mai mari (timp de un an jumate) și facturile ulterioare la utilități. Și, firește, avocatul se ocupă de toată birocrația aferentă achiziției.

  – Și dacă plătesc cash? o ispitesc pe doamna.
  – Dacă vreți să cumpărați direct din România se poate, dar cu o dovadă de venit pe ultimii doi ani.
  – Asta e o măsură contra spălării banilor?
  – Da, știți cum e, că unde e cash mult...

Cu sau fără cash, se pare că românii sunt a patra națiune de cumpărători pe Costa del Sol, după englezi, olanezi și belgieni.

Altă posibilitate ar fi niște apartamente noi nouțe în Cipru sau chiar căsuțe mai vechi, cu ceva teren în zona Famagusta. Prețurile aici pornesc de la 60.000 de euro, promite doamna Șimandan, care oferă chiar excursii gratuite de șase zile în zonă, ca să vezi și să pipăi singur pe ce urmează să dai banii.

Pentru sacoșe cu mai mult cash, însă, există Dubai. Aici prețurile pornesc de la 198.000 de euro, dar urcă până la 1,5-2,5 milioane de euro în Sobha Hartland – „echilibrul perfect între yin și yang”, după cum zice pliantul. Se promit chirii garantate de 2300 de euro lunar, care practic ajung să-ți achite ratele pe care trebuie să le plătești în doi-trei ani, după ce ai achitat un avans de 30%. Iar ce e și mai interesant: în Dubai nu se plătesc taxe pe proprietăți și nici impozite pe chirii.

Câteva standuri mai încolo, un domn șugubăț mă ia în primire cu o ofertă de nerefuzat: un apartament în Mamaia, chiar pe plaja asta lărgită, la ultimul etaj al unui resort care deocamdată e doar o machetă, dar promite să devină o realitate de vis. Un milion de euro bucata, dar vezi Marea Neagră de la ultimul etaj.

  – Păi tocmai vin de aci din Dubai, de ce aș da un milion de euro să văd marea din Mamaia, dacă pot să văd oceanul din Dubai? îi bag și eu bățul arab prin gard.
  – Da, zice el, dar în Dubai toată lumea are apartamente de un milion, pe când în Mamaia sunt numai câteva.

Am râs bine amândoi și ne-am despărțit amici. În fond eu oricum nu aveam treabă prin Mamaia și nici un milion de euro. Două standuri mai încolo, o duduie frumușică vrea să-mi vândă un apartament pe malul lacului Străulești.

  – Ehei, să fii mata sănătoasă, duduie, că nu mai am bani. Am cumpărat până acum o casă în Spania, una în Cipru, încă oscilez unde să bag milionul, în Dubai sau la Mamaia, așa că nu mai am loc în portofoliu și pentru Străulești, chiar dacă e în nord și toată lumea vrea acolo.

Îi fac cu ochiul peste mască, că prea făcuse niște ochi mari și albaștri la mine, și-i zic împăciuitor că poate să-mi dea totuși un pliant, ca să n-o refuz așa categoric. În fond, pentru investiții cash tot România pare să fie o soluție, că aici nu-ți cere nimeni o dovadă de venituri pe ultimii doi ani, nu?

Tiny house pentru milionarii în vise

N-am vrut să plec de la târg până nu am vizitat și eu noua senzație a imobiliarelor: conceptul de tiny house, căsuțele modulare făcute pe structuri metalice tip container, pe care le poți pune în cele mai romantice locuri. Domnul Văsîi îmi povestește că au început biznisul în octombrie anul trecut, că au o hală în care le produc chiar pe la noi prin sector, în Pallady, și că au stârnit cel puțin curiozitatea la acest târg imobiliar plin cu oferte de milioane. Căsuța cea mai mică de acest tip costă până în 10.000 de euro și vine complet utilată cu o chicinetă și o baie suficientă cât să nu te simți strâmtorat.

În căsuța amplasată chiar la intrarea în târg încap în același timp doi agenți de vânzări cu tot atâția clienți, plus câțiva gură cască ca mine. Un domn cu alură de investitor cu sacoșa îi cerea unui agent de vânzări să-i facă așa un preț bun pentru „câteva bucăți d-astea” pe care vrea să le cumpere pe loc.

  – Dar cât costă o bucată? mă bag și eu ca musca în vorbă.
  – Uită-te pe pliant și lasă-l pe domnul să se concentreze la mine! mă expediază investitorul exact ca în bancul ăla de demult, cu dorințele exprimate la Zidul plângerii.

Ăsta a fost primul Târg Național Imobiliar din ultimii doi ani, așa cum l-am văzut eu. Nu a fost un Zid al plângerii, dimpotrivă, deși, ca să închei într-o notă nu la fel de optimistă, trebuie să vă mai vând un pont: nu credeți ce citiți în ultimele zile, cum că chiriile încep să crească în sfârșit. Realtorii zic că e doar un zvon, menit tocmai să mai salveze un pic situația, dar piața chiriilor încă n-a trecut pârleazul pandemiei. Că nu se face primăvară cu câțiva studenți care încep școala acum în centrele universitare. Iar statisticile Anuntul.ro nu mint.

Domnul A.Nunțu - Negustor cinstit, vinde, cumpără, intermediază, de aproape 30 de ani. A prins și vremurile când cele mai vii anunțuri din ziar erau la rubrica „decese” din România liberă. Așa că apreciază cum se cuvine azi diversitatea unui ziar făcut din dorințele și nevoile câtorva milioane de oameni liberi. Domnul A. Nunțu a văzut și auzit multe, și nu vrea să le țină pentru el. Îl veți mai citi pe aici.