Stiri, articole, comunicate
3.166 vizite

Sinteza lunii februarie cu Anunțul Telefonic

Salut, sunt A.Nunțu și activez în piața anunțurilor de mică publicitate de mai bine de 30 de ani, la prima gazetă a afacerilor rapide din România – Anunțul Telefonic.

undefined

Informațiile de mai jos sunt cele care mi-au atras atenția în luna care a trecut, în presa românească și nu numai, și prind bine oricui să le știe. Așa s-a născut această sinteză a lunii, un soi de gazetă a știrilor rapide, suficient de importante încât să merite câteva minute din timpul vostru. Dacă le considerați interesante, dați mai departe acest email. Dacă nu, nu.

Imobiliare – buncăre la București, cutii de chibrit la Cluj

  • În București anunțurile imobiliare cu buncăr inclus au făcut furori luna asta, pe fondul zvonurilor despre război. Cum arată concret buncărele alea, e altă poveste;
  • La Cluj și nu numai a făcut furori garsoniera de 11 mp. Prilej pentru mulți să afle că mai există oameni care trăiesc în blocuri de nefamiliști, în cutii de chibrituri;
  • Pentru cei care vor să-și cumpere propriile „cutii”, s-a lansat Noua casă 2022 – statul garantează credite de 66.500 de euro pentru locuințele de până la 70.000 de euro sau 119.000 pentru cele de până la 140.000 de euro.
  • Înainte de a porni la vânătoare, însă, e bine să vedeți care e diferența dintre prețurile afișate și alea reale, de pe orice site de imobiliare. Și să știți că vă mai costă ceva și birocrația cu cadastru și intabularea;
  • Iar când vă face cu ochiul un preț mic de apartament, „la 15 minute de mers” de orice, citiți reportajul ăsta;
  • Oricum, cică de când s-au mărit prețurile ar fi scăzut vânzările de case. Oare bula începe să se dezumfle? Cifrele oficiale arată că tranzacțiile imobiliare au scăzut și în ianuarie 2022, după ce făcuseră același lucru în ultimul trimestru din 2021;
  • Proprietar sau chiriaș? Adrian Vasilescu, BNR, ne spune că în țara cu 95% proprietari mai există cerere pentru chirie, pentru că a intrat pe piață forța de muncă tânără, care încă nu are salarii pentru credite, dar nici nu mai vrea să stea cu părinții;
  • Unde trebuie amplasate camerele video în bloc și ce drepturi avem ca locatari: de exemplu, camerele NU pot fi folosite ca să vadă administratorul câte persoane pune la întreținere;

Muncă – se caută sudori și bancheri

Auto - RCA-ul scump și Rabla ieftină

  • În 2021, românii au înmatriculat aproape 2.900 de mașini echipate cu sistem de propulsie plug-in hybrid, adică merg și cu benzină și încărcate la priză. Aproape o triplare față de 2020. Dacă vă bate gândul să contribuiți la procentul de creștere din 2022, uite o trecere în revistă utilă a tuturor modelelor existente acum pe piață;
  • Pe de altă parte, rămânem în continuare națiunea cu cel mai vechi parc auto. Ce vechimi au cititorii noștri în garaje: rezultate sondaj anuntul

undefined

Bani & Servicii

  • În 2021 românii au strâns în conturi cu 26% mai multe economii decât în anul precedent. Și cât o mai fi la saltea;
  • Până în luna mai puteți redirecționa cei 3% din impozitul pe venit către un ONG la alegere;
  • BNR a majorat rata dobânzii de politică monetară de la 2 la 2,5 și a anunțat că vede în trimestrul doi deja o accentuare a inflație, spre 10%, după ce se încheie pomenile compensările guvernamentale la facturile de energie. Până atunci, măsura BNR ne scumpește banii, deci credite mai scumpe. Și apropos de credite, știți ce se întâmplă cu creditele după ce moare titularul?
  • ANPC are whatapp și nu se sfiește să-l folosească cu consumatorii. Dacă aveți ceva urgent de reclamat, scrieți-i președintelui ANPC pe whatapp. Dar asta nu înlocuiește reclamația clasică, e doar un mod de „a fi mai aproape de consumatori”, zice președintele Autorității. Numărul de telefon este 0790219551 și sperăm să nu se lase doar cu „seen”;
  • Unde aruncăm becuri, baterii uzate, electronice mari și mici: aici o hartă cu toate centrele din țară;
  • După discuții multe și aproape sterile s-a plafonat prețul energiei, până în aprilie, la 0,68 de lei/kWh. După aceea vine potopul. Energie și ipocrizie, un podcast explicativ de la Recorder;
  • Ce înseamnă salariu mic în România? Tot ce e sub 3000 de lei net - răspunde ministrul finanțelor. Oricum, mic, mijlociu, a devenit hibrid – zice bancul, pentru că jumătate merge pe electricitate și jumătate pe benzină. Același ministru anunță și că are de gând să schimbe Codul fiscal, ca să crească impozitele pentru ăia care au mai multe proprietăți. Burghejii! Îi dă replica președintele CJ Oradea, care zice că statul ar trebui să colecteze mai bine taxele și impozitele, apoi să purceadă la majorat. De aceeași părere e și mediul de afaceri, că mai întâi ar trebui stârpită corupția și apoi alergat după ăia cu mai mulți bani. Numai să nu se alerge în cerc;
  • Minați bitcoini? Vedeți că Poliția română se „înarmează” cu softuri care monitorizează piața criptomonedelor;
  • În caz că nu știți ce mărțițor să-i luați, Apple lansează un nou model de Iphone chiar pe 8 martie ;)
  • Suntem cu 40 de ani în urma europenilor dezvoltați. Deci au trecut cam degeaba cei 20 de ani ai domnului Brucan, că nouă ne patinează roțile;
  • Luna asta începe recensământul populației. Puteți avea încredere în instituțiile statului că nu fac altceva cu datele voastre;
  • De la 1 martie nicio firmă nu mai poate depune sau solicita acte de la ANAF decât în format online. Pentru asta toți cei care fac venituri fiscalizate trebuie să se înscrie în spațiul privat virtual al ANAF. Dacă pentru persoanele fizice înscrierea este gratuită, firmele au nevoie de o semnătură electronică ce se eliberează contra cost de firme autorizate de stat;
  • 70% dintre tinerii care au primit 40.000 de euro de la UE ca să se facă fermieri au pierdut pariul cu agricultura.

Relații – nunți, botezuri, despărțiri

  • S-au scumpit și nunțile, fetelor, așa că dacă tot le-ați amânat până după pandemie mai bine le amânați definitiv și mergeți să vă distrați cu banii;
  • Dacă tocmai ați încheiat o relație și vreți să rămână în istorie, donați un obiect reprezentativ pentru expoziția iubirilor pierdute. După modelul Muzeului relațiilor eșuate, care face furori de ani buni la Zagreb, se pregătește ceva similar și la noi – donațiile sunt așteptate până la 31 martie;
  • Pe de altă parte, dacă ați reușit să vă găsiți jumătatea și să rezistați în cuplu, gândiți-vă la un copil. Nu neapărat să-l faceți, puteți să-l luați gata făcut. Sunt 46.000 lăsați în grija statului. În 2021 a fost record de adopții în România, după ce statul a reușit să simplifice legislația pentru adopție și să acorde chiar stimulente pentru familiile adoptatoare. Așa că, de ce nu?

Ceva bun din ceva rău și viceversa

Bucureștiul pozitiv

  • O aplicație mobilă, care are ca scop combaterea risipei de alimente, conectează consumatorii cu comercianții ale căror alimente se apropie de data de expirare și astfel se reușește vânzarea accelerată a produselor respective, la prețuri mai mici cu 40%-80%. Deocamdată funcționează doar în București;
  • Abonamentul comun RATB-metrou-tren Otopeni-Gara de Nord s-a născut în sfârșit și la noi. Teoretic îi avantajează mai mult pe turiști, practic la cât de mulți bucureșteni stau în suburbii, se pot socoti și ei turiști în București;
  • Se pune la cale o strategie de reducere a riscului seismic. Până în 2050 ;)
  • Dacă vă pregătiți garderoba de primăvară, uite unde puteți arunca hainele care nu vă mai plac;
  • Mai multe aplicații cu care plătești parcarea, biletul de autobuz, vigneta etc – în București și în alte orașe din țară;

Cei mai, cele mai

Cifra lunii

  • Mințim în 30% dintre întâlnirile pe care le avem într-o săptămână - Mințim pentru a ieși cu fața curată, pentru a evita rănirea sentimentelor altora, pentru a-i impresiona pe ceilalți, pentru a scăpa de responsabilitate, pentru a ascunde greșelile, pentru a preveni conflictele, pentru a chiuli de la muncă și multe alte motive. Psihologii spun că minciuna este pur și simplu o condiție a vieții.

Ultima noapte de pandemie, prima de război

  • 65% dintre români cred că pandemia de Covid a fost pusă la cale de oculta mondială. În schimb în jur de 20% cred în Putin. Și astfel înlocuim pandemia în viețile noastre cu războiul;
  • Abia am depășit 8 milioane de vaccinați în ianuarie 2022 și probabil cu asta vom rămâne, căci aruncăm la gunoi un milion de doze de AZ Oricum abia am folosit jumătate din câte vaccinuri am cumpărat. Mai mulți sunt cei care au făcut boala decât cei vaccinați, după cum susține ministrul sănătății;
  • CCR a declarat că Ordonanța care instituia masca obligatorie e neconstituțională pentru că a fost adoptată ilegal. Deci nu masca e neconstituțională, ci cum a fost ea pusă la gură oamenilor. N-o fi constituțională, dar e sfântă, după cum ne sfătuiesc în continuare epidemiologii;
  • Cum și unde puteți contesta amenda primită acasă pentru necompletarea declarației de intrare în țară. Între timp situația la granițe s-a schimbat, se intră cu multe derogări, mai ales prin nord, venind din Ucraina cea atacată de ruși;
  • Cu ochii pe Ucraina, unii își caută livretul și pe la noi. Dar ministrul de resort zice că nu se pune problema reinstituirii armatei obligatorii. Dar pe bani, ați face armata de bunăvoie?
  • Câteva informații utile pentru solicitanții de azil în România - în Română, în Engleză și în Ucraineană
  • Dacă vreți să ajutați, după puteri, refugiații ucraineni, completați în acest google doc datele voastre și ce oferiți.

Video

Ucraina văzută din dronă

 

Explicativ – Metaversul și alte planete

  • Care e treaba cu Metaversul ăsta, pe înțelesul celor mai bătrâni – un articol lung, dar explicativ, pentru cine vrea să se lămurească;
  • S-ar părea că oamenii de știință englezi au descoperit o planetă pe care s-ar putea trăi, la distanță numa bună pentru viață de un soare.

Pierderea lunii

Pacea

undefined

Autor: A. Nuntu