Poate să piară lumea, eu îmi cumpăr casă!

 

În urmă cu câțiva ani, stând la o terasă și o halbă cu niște amici, le-am spus că e o prostie dorința aprigă de a avea casa lor, cu riscul unei legări de glie pentru următorii 25-30 de ani. Vorbea înțeleptul din mine, care tocmai își termina cu greu creditul de la casa luată cu 15 ani înainte, și care, eliberat întrucâtva de angoasa asta națională de a fi propitar, își îndrepta visele spre zări mai însorite:

• Măi, sunteți tineri, abia ați terminat facultatea, nu vă închideți opțiunile cu un credit de casă, că aveți lumea de văzut, e mare, e frumoasă și vă așteaptă. Poate așa o să descoperiți că nici nu vreți să rămâneți în orașul ăsta până la pensie. Luați și voi exemplu de la americani, ăia azi sunt aici, mâine departe, trăiesc în chirie până la moarte...
• Da, ți-e ușor să vorbești, tu ți-ai cumpărat deja casă. În plus ai interes să ne ții legați de ziarul tău, să căutăm tot timpul chirii avantajoase la voi pe site, mi-a replicat fata, mai în glumă, mai în serios.
• Da, chiar așa, tu de ce ți-ai cumpărat casă când aveai vârsta noastră? - mă întreabă și el.
• Păi așa făceau toți atunci, erau și casele mai ieftine, că abia ieșisem din comunism, și nici eu nu știam că e mai frumos să vezi lumea decât să plătești rate la o cutie de chibirituri construită pe vremea lui Ceaușescu.

Ne-am mai contrat noi preț de vreo halbă jumate, după care el a închis discuția citându-și un profesor de la facultate: „Fiat iustitia, et pereat mundus! - Poate să piară lumea, eu îmi cumpăr Fiat!, făcea mișto de noi proful de teoria dreptului. Așa și noi, poate să piară lumea, noi ne cumpărăm casă!”.

Și-au cumpărat, ce-i drept nu o casă, ci tot o cutie de chibrituri, construită în plin boom imobiliar democratic, într-unul din ansamblurile cu nume poetice și distanțe meschine între blocuri. Plătesc și acum rate, au făcut un copil, nu am mai avut ocazia să-i întreb dacă au ajuns să-mi dea dreptate între timp, dar știu că anul trecut au fost destul de îngrijorați pentru creditul ăla, s-au gândit de câteva ori să profite de dreptul de a suspenda ratele, dat de guvern, dar s-au gândit că tot lor o să le fie greu după aia să le plătească.
Eu, pe de altă parte, mă pregătesc să-mi încalc propriul sfat și să mă înham din nou la o schimbare imobiliară, adică să-mi bag economiile la apă ca să-mi mut orizontul din oraș, mai la țară, unde e iarba mai deasă și mai verde decât aici în sectorul 3, zis și cel mai verde din Capitală. Visez în continuare să colind lumea, dar pe măsură ce îmbătrânesc
îmi dau seama și de importanța unei baze la care să te întorci mereu după ce vezi lumea. Orașul, însă, mi-a devenit obositor și parcă l-aș lăsa tinerilor.

Ca mine mai sunt destui, care fie vor o casă a lor, prima casă, fie vor una mai bună, mai ales după ce au fost siliți în lunile de lockdown să se învârtă în aceiași metri pătrați strâmți de apartament de bloc și în propria conștiință. E ciudat cum din încercarea asta dificilă la care ne supune viața, unii dintre noi alegem să ne înhămăm la alte cheltuieli majore, în loc să fi suferit vreo transformare care să ne arate că viața e în altă parte, nu între niște pereți pe care-i vei plăti oricum prea scump în cele din urmă. M-am întrebat des în ultimele luni dacă pandemia asta chiar nu ne învață nimic?

Dacă ne uităm nu numai pe www.anuntul.ro, ci și pe toate statisticile imobiliare publicate în ultima vreme de Institutul Național de Statistică sau de Agenția Națională de Cadastru (ANCPI) vedem că pe cât de trist și greu a fost anul 2020 pentru omenire, pe atât de bun și profitabil s-a dovedit pentru domeniul imobiliar, care a crescut și și-a depășit și temerile și așteptările.

Peste 600.000 de case au fost cumpărate în 2020, cu 11% mai multe decât în 2019, conform datelor de la ANCPI. Sectorul construcțiilor a fost poate singurul care a „duduit” la propriu în anul de tristă amintire, în ciuda temerilor că spațiile comerciale nu vor mai fi căutate în lumea viitorului, în care toți vom lucra de acasă și vom face cumpărături online.

 

Prețurile caselor, așa cum se pot vedea și pe www.anuntul.ro, și-au revenit după ușoara cădere din primăvara trecută, și sunt acum la fel ca înainte de pandemie, ba chiar mai scumpe pe alocuri. Apartamentele cu două camere s-au scumpit cu aproape zece la sută din 2019 până acum, la fel și garsonierele, și nu sunt semne că s-ar opri din creștere în 2021, în ciuda faptului că pandemia continuă. Sau poate tocmai de aceea?

Cele mai căutate și, ca atare, mai scumpe sunt casele cu grădină din zonele peri-urbane, mai ales după ieșirea din lockdown din aprilie 2020. Iar în București, prețurile caselor și vilelor au crescut exploziv, depășind deja nivelul atins înainte de criza din 2008 – adică 250.000 de euro, față de 216.000 cât era un preț mediu în 2019.

Nu suntem singuri, totuși, în vârtejul ăsta al împroprietăririi. Conform Eurostat, prețul locuințelor în Europa a crescut în medie cu 5% în ultimul trimestru al lui 2020, comparativ cu aceeași perioadă a lui 2019, în timp ce în România creșterea a fost la jumătate.

Singurele afectate de pandemie par a fi chiriile. Piața e inundată cu proprietăți pe care momentan nu le mai dorește nimeni. Anunțul Telefonic a avut o medie lunară de 30.000 de anunțuri de închirieri anul trecut, cea mai mare cifră din istoria ziarului. Dar asta nu le spune nimic celor dornici să-și cumpere casa lor sau chiar să și-o construiască. Foarte probabil ritmul susținut de cumpărare va spori și mai mult numărul caselor de închiriat. Veți putea urmări evoluția asta și pe parcursul lui 2021, în articolul lunar cu statistici pe care-l publicăm aici.

 

La începutul anului trecut discutam cu câțiva dezvoltatori din București, care erau îngrijorați că noul guvern nu va mai da suficiente fonduri pentru programul „Prima casă” și că asta va afecta vezi bine piața imobiliară, care veșnic stă cu sabia crizei deasupra capului. Până la urmă s-au dovedit temeri nefondate. A venit pandemia, iar după o mică
stagnare „Prima casă” s-a transformat în „Noua casă” și a injectat pe piața imobiliară credite în valoare de 3,6 miliarde de lei, după cum a comunicat Fondul Național de Garantare.

Anul ăsta dezvoltatorii din București au altă angoasă: suspendarea Planurilor de Urbanism Zonal (celebrele PUZ-uri), treabă care le va afecta fără îndoială planurile.

• De ce nu vă duceți în provincie? Nu-s atâția bani ca aici, dar urbanismul pare să fie ceva mai relaxat decât la București, nu? – l-am întrebat pe un amic devoltator, care, vorba bancului, nici nu nega, dar nici nu accepta că-l enervează suspendarea PUZ-urilor.

Omul a dat din mână a lehamite, semn că nu pricep nimic din necazul lui.

• Aici am relațiile, filiera, aici am și cererea mare. Nu reușesc să construiesc atât de repede pe cât vor oamenii să-mi cumpere apartamentele. Unde vrei să mă duc? Provincia nu are capacitate să țină pasul cu noi. Iar ăștia ne demonizează de zici că facem apartamentele astea doar pentru noi. Păi dacă oamenii n-ar vrea să le cumpere, nici noi nu le-am face, nu?
• Păi nu zice nimeni să nu le faceți, dar faceți-le și voi mai aerisite, că prea vreți să stoarceți tot dintr-o parcelă...
• Și-ar mai permite atunci oamenii să cumpere un apartament?

Am rămas fără răspuns, deși îmi stătea pe limbă. Sunt mulți factori care contribuie la starea de lucruri în care ne aflăm și din care nu pare că vrem să ieșim cu adevărat. Aș fi putut să-i răspund amicului dezvoltator că poate n-ar strica și o marjă de profit mai mică, așa încât să câștige și el, dar și orașul, și să-și permită și clienții apartamentele alea. Dar cine sunt eu ca să arăt cu degetul ce fac și vor alții, când și eu vreau o casă mai mare, la curte, deși am tot ce-mi trebuie la bloc, iar lumea e atât de frumoasă și cândva va putea din nou să fie colindată?
Voi ce vreți să faceți când ieșim din pandemie, să vedeți lumea sau să vă înhămați la un nou credit, poate chiar imobiliar?

Domnul A.Nunțu - Negustor cinstit, vinde, cumpără, intermediază, de peste 30 de ani. A prins și vremurile când cele mai vii anunțuri din ziar erau la rubrica „decese” din România liberă. Așa că apreciază cum se, cuvine azi diversitatea unui ziar făcut din dorințele și nevoile câtorva milioane de oameni liberi. Domnul A. Nunțu a văzut și auzit multe, și nu vrea să le țină pentru el. Îl veți mai citi pe aici.