CV Europass - Curicullum Vitae pentru angajări la stat, instituții publice sau joburi în străinătate

Unde se cere CV-ul tip Europass * Cum găsești un model de CV Europass * Cum se completează un CV Europass

 

undefined

 

Au trecut ani buni de când Uniunea Europeană venea în ajutorul cetățenilor ei (cu putere și chef de muncă atât în țară, cât și peste hotare) cu standardizarea celui mai important instrument folosit în procesele de recrutare și selecție: CV-ul. Așa a apărut în 2004 Europass-ul, văzut ca echivalentul dosarului cu șină de unii, dar încă folosit sau solicitat de alții.

Anunturi sugerate

Unde se (mai) cere CV-ul tip Europass?

„Europass este o tipologie de CV care se pretează în diverse arii de activitate, însă, în prezent, este cerută mai ales în domeniul public pentru persoanele care aplică pentru funcțiile din instituțiile de stat din România, indiferent că acestea sunt locale sau centrale. CV-ul Europass este cerut (obligatoriu) și celor care profesează în cadrul proiectelor cu finanțare europeană, iar obiceiul a fost împrumutat și pentru programele finanțate din fonduri guvernamentale (pentru că se impune, într-o oarecare măsură, o standardizare a procesului de selecție). De asemenea, pentru că e disponibil în peste 30 de limbi, este ok utilizarea acestui model și atunci când se aplică pentru un job în străinătate (fiind foarte ușor de analizat de cei care angajează străini), precum și la înscrierea în programul Erasmus", spune Gabriel Chicioreanu, consilier în carieră.

Și în domeniul privat mai sunt companii care cer CV Europass în anunțul de angajare, dar, de regulă, acestea preferă un CV personalizat, mai aproape de nevoile lor de recrutare.

Cum poți găsi online un model de CV Europass?

Cel mai simplu este să mergi direct pe site-ul Europass și-ți creezi acolo gratuit propriul CV (selectezi modelul în limba dorită: ex. dacă ai nevoie de CV pentru un job la noi în țară, se completează în limba română, cu diacritice). Dar pentru asta trebuie ori să te înregistrezi pe platformă, ori poți continua ca invitat. Atenție: vezi că dacă alegi varianta „invitat", după 48 de ore toate datele pe care le completezi vor fi șterse de pe site. Platforma Europass a beneficiat în ultimii ani de îmbunătățiri semnificative, are template-uri actuale, așadar un CV făcut acolo nu mai arată chiar așa... sec.

Și în CV-ul Europass candidații pot scoate în evidență anumite aspecte care sunt importante și de interes pentru viitorul angajator sau pot șterge lucrurile care nu li se aplică", mai spune consilierul în carieră.

Anunturi sugerate

Cum completezi un CV Europass?

Este important de știut că textul de pe coloana stângă nu se șterge integral și se păstrează formatul și caracterele din model. Poți șterge în schimb rubricile facultative (aptitudini și competențe artistice, de exemplu), dacă ele nu sunt relevante sau nu se „pupă" cu jobul pentru care candidezi.

* Începi prin introducerea Datelor personale. Este obligatoriu să-ți treci numele, prenumele, datele de contact: adresa fizică la care poți fi găsit rapid sau cea de e-mail, numerele de telefon la care poți fi contactat (poți trece chiar și intervalul orar în care poți fi sunat). Important: dacă-ți trimiți CV-ul în străinătate, nu uita să treci și prefixul de România. Naționalitatea, sexul, data nașterii sunt opționale.

* La Locul de muncă vizat, scrie în maximum 4-5 rânduri care-i postul pentru care candidezi și ce te face pe tine potrivit pentru el. Mai exact, trece propriile competențe, calitățile esențiale și motivația ta.

* Urmează Experiența profesională, unde Gabriel Chicioreanu spune că e bine să treci „absolut tot ce-ai lucrat și să descrii separat fiecare job pe care l-ai avut, începând cu cel mai recent". Chiar dacă ai muncit într-un domeniu pe care tu nu-l consideri relevant, poate pentru recrutor este. Deci e important să precizezi perioadele de timp pentru fiecare post ocupat (ex. din aprilie 2020 până-n octombrie 2020), funcția pe care ai avut-o și responsabilitățile, numele și adresa angajatorului, precum și domeniul de activitate al acestuia.

„E adevărat că experții în HR spun că un CV nu ar trebui să aibă mai mult de 2-3 pagini, dar, având în vedere că CV-ul Europass merge în special către instituții publice, acesta poate avea și mai multe. De exemplu, CV-ul meu, cu care aplic pentru o poziție (cum e cea de formator) finanțată din fonduri europene, are 12 pagini. Asta pentru că nu e suficient să am dovada că am ținut un curs pe o anumită tematică acum nu știu câți ani, ci să am dovada că am cel puțin 2 ani de predare efectivă. Iar pentru asta trebuie să trec și cursurile ținute chiar și timp o lună sau două, căci se adună la experiență.

Pe lângă CV-ul propriu-zis se adaugă la Anexe copii după contractele de muncă, după fișele de post și, mai nou, se cer și extrase din REVISAL de pe unde ai lucrat anterior", transmite specialistul. 

Anunturi sugerate

* La rubrica Educație și formare profesională introdu separat fiecare formă de învățământ și/sau program de formare profesională pentru care ai o diplomă sau certificat de absolvire, începând tot așa, cu cel mai recent. Sfatul specialistului e să menționezi doar calificările importante pentru postul vizat, nu chiar toate școlile terminate. La fel, se trec perioada în care s-au derulat cursurile absolvite, titlul certificatului sau diplomei obținute (ex. Certificat de competențe profesionale pentru calificarea zugrav, tapetar, vopsitor), competențele profesionale obținute în urma cursului, numele și tipul instituției de învățământ/furnizorului de formare profesională. Și aici vor trebui anexate copii după diplomele și certificatele de absolvire.

* Rubricile următoare (limbi străine, aptitudini şi competențe sociale, organizatorice, tehnice, informatice, artistice) îți permit să descrii ce-ai învățat tu în timpul studiilor, al cursurilor de formare continuă sau… de la viață. Și de aici e recomandat să elimini orice rubrică în care nu ai nimic important de declarat.

La rubrica limbi străine cunoscute trebuie să te folosești de scara de autoevaluare realizată de Consiliul Europei. Aceasta e formată din trei niveluri mari cu câte două mai mici: utilizator elementar (nivelurile A1 și A2) - echivalentul nivelului începător, utilizator independent (nivelurile B1 și B2) - echivalentul nivelului mediu și utilizator experimentat (nivelurile C1 și C2) -  echivalentul nivelului avansat. Pentru a completa corect tabelul de competențe lingvistice, citește instrucțiunile de folosire a grilei de autoevaluare și vezi cam pe la ce nivel te situezi. Sfat: nu îți supraestima nivelul de engleză, franceză, germană etc., pentru că acesta poate fi verificat la interviul de angajare și... pe limba ta pieri.

La competențe și aptitudini tehnice completezi doar dacă știi să manevrezi diverse echipamente și mașini, la cele digitale poți trece, de exemplu, că știi să lucrezi cu pachetul Microsoft Office (Word, Excel, Power Point), că te pricepi la grafică pe calculator sau că ai abilități avansate, cum ar fi programarea. 

Anunturi sugerate
...
pana la 5.000 RON
Bucuresti
...
4.100 RON
Ilfov
...
pana la 900 €
Bucuresti

La competențe sociale sunt de evitat clișee precum sunt o persoană comunicativă" (se va observa oricum la inteviu dacă ești comunicativ sau nu). Pont: altceva e să scrii, de exemplu, „am o bună capacitate de comunicare, obținută urmare a experienței în vânzări".

Hobby-urile și pasiunile nu prea își au locul într-un CV Europass pentru instituțiile publice, de exemplu, deci mai bine eviți să le scrii. 

Dacă deții permis de conducere, menționează categoria/categoriile (ex.: categoria B, categoria C+E). 

Rubrica Informații suplimentare, opțională și ea, este dedicată lucrărilor, proiectelor și cărților scrise, activităților de cercetare sau voluntariat etc., iar la Anexe se trece lista cu copii după diplome si atestate profesionale care sunt anexate CV-ului, precum și recomandări din partea foștilor angajatori care au numai cuvinte de laudă la adresa ta.

Atenție! E posibil să ți se ceară și o fotografie pe care să o adaugi CV-ului (o încarci apăsând butonul Insert și selectând Picture). Aceasta trebuie sa fie în format JPG, să-ți apară doar capul și umerii în ea (ca la pașaport), iar sfatul lui Gabriel Chicioreanu este să porți o ținută office și să zâmbești discret, nu cu toți dinții. 

După ce l-ai completat, îți recomandăm să mai citești CV-ul o dată, de două, de nouă ori pentru a te asigura că e scris corect și să-l salvezi în format PDF. Asta pentru a nu interveni cineva asupra conținutului, dar și pentru că unele programe de citire a documentelor înlocuiesc diacriticele cu alte caractere și riști să ajungă la angajator via email un text „necitibil".

Și nu uita să-ți actualizezi CV-ul constant, nu să-l trimiți pe același ani la rând (site-ul Europass permite să modifici și să completezi rubricile foarte ușor ori de câte ori e nevoie). 

Anunturi sugerate
...
pana la 5.000 RON
Bucuresti
...
3.100 RON
Bucuresti

Spunem sau nu pas CV-ului Europass?

Nu putem spune că CV-ul Europass e rău sau bun, ci doar că poate fi potrivit sau nepotrivit în anumite contexte. Mai bine ne-am concentra mai mult pe fond (ce scriem în CV) și mai puțin pe forma(t). :)

5.673 vizualizari Autor Raluca Cincu 28.07.2023
Distribuie articolul
Reproducerea partiala sau integrala a informatiilor sau imaginilor prezentate in acest articol, fara acordul scris al SC Anuntul Telefonic SRL, constituie incalcarea drepturilor de autor detinute de SC Anuntul Telefonic SRL, urmand a se raspunde pentru daunele provocate conform legilor romanesti aflate in vigoare.