CABINET CHIRURGIE ESTETICA Dr. Brezeanu Cristina

Liftingul facial

Timpul nu sta in loc, si pe masura ce anii trec apar si primele semne care tradeaza scurgerea timpului. Ridurile fine de expresie se accentueaza, apar cutele subtiri dintre sprancene, ridurile fine de la coltul ochilor se fac si ele remarcate, pometii isi pierd din elasticitate, buzele isi pierd din volum iar colturile buzelor coboara,formandu-se falduri de tegument ce coboara catre mandibula. Pielea este mai putin ferma si incepe sa se lase. Si de parca toate acestea nu ar fi suficiente, inesteticele pungi de sub ochi sau depunerile adipoase de sub barbie ne dau adevarate batai de cap. Toate aceste semne se accentueaza odata cu trecerea timpului. Procesul de imbatranire poate fi influentat genetic sau sub actiunea factorilor de mediu (expuneri prelungite la soare, vant sau solar, consumul de alcool, droguri sau tutun, precum si o alimentatie nesanatoasa),la care se adauga si tulburarile hormonale din perioada menopauzei, astfel incat aspectul de facies imbatranit poate sa apara la varste variabile, de regula dupa 40-45 de ani, dar si mai repede uneori.

O solutie eficienta pentru "a da ceasul inapoi", este desigur liftingul facial, procedura chirurgicala care ne reda tineretea si frumusetea.

Cui se adreseaza acest tip de interventie chirurgicala?

In principiu, liftingul facial este solutia chirurgicala radicala, de a inlatura semnele care tradeaza trecerea anilor, fiind indicata atat femeilor cat si barbatilor care isi doresc acest lucru. Nu exista o varsta ideala pentru efectuarea unui lifting facial. Desi aceasta interventie poate fi facuta la orice varsta, trebuie sa stiti ca rezulttul postoperator este cu atat mai bun cu cat interventia se face imediat ce apar primele semne de laxitate tegumentara. Candidatii ideali sunt persoanele (femei sau barbati) a caror fata si gat au inceput "sa se lase", dar a caror piele isi pastreaza inca elasticitatea, iar structura osoasa este puternica si bine definite.

Detalii despre interventia chirurgicala si perioada postoperatorie.

Operatia de lifting facial permite repozitionarea intregului complex structural al fetei indepartand excesul de piele si de grasime, ridicand si fixand structurile profunde musculoaponevrotice si reajustand intreaga piele a fetei si gatului la noul continut.

Operatia se realizeaza sub anestezie generala, dureaza 4 - 6 ore si necesita o internare de 1-2 zile. Incizia este de obicei discreta, fiind ascunsa in mare parte de par si de pliurile naturale ale pielii. Cel mai frecvent ea porneste de la tample, se prelungeste de-a lungul cartilajului urechii si se pierde posterior in pielea scalpului. Tegumentele cervicofaciale se decoleaza, creandu-se un lambou cervicofacial care este tractionat si retensionat. Aceasta se repozitioneaza iar excesul de tegument rezultat prin repozitionarea si retensionarea lamboului descries anterior,se va indeparta chirurgical. Concomitent se poate extrage surplusul adipos din zona gatului, pentru a indeparta gusa si a remodela unghiul cervicomentonier. Structurile musculoaponevrotice faciale profunde (SMAS) se pot decola si ele, fixandu-se in pozitia lor normala, astfel incat rezultatul postoperator sa se mentina cat mai mult in timp.

Astfel se atenueaza santul nazogenian si se recontureaza zona cervicala si cea mandibulara. Ridurile profunde se atenueaza mult, dispar liniile Marionette si se ridica colturile buzelor. Tegumentele faciale devin mult mai ferme si mai tonice .In aceeasi operatie se poate aborda si zona obrazului, astfel printr-o decolare subperiostica a grasimii malare , aceasta poate fi ascensionata si readusa in pozitia ei normala. Prin aceasta manevra vom recontura zona obrajilor (care de obicei se lasa odata cu inaintarea in varsta ). Concomitent se pot asocial si alte interventii , precum blefaroplastia, liftingul sprancenelor sau liftingul frontal.

Liftingul facial nu este o operatie dureroasa, dar creeaza un discomfort datorita edemului facial postoperator. La inceput fata va arata straniu, trasaturile vor fi modificate de edemul postoperator, mimica faciala va fi partial limitata, iar sensibilitatea pielii va disparea temporar. Nu trebuie sa va ingrijorati, din a treia saptamana, cu putin machiaj si o pieptanatura care sa ascunda cicatricile, va veti putea relua activitatea normala.

Rezultatul obtinut in urma unui lifting facial dureaza toata viata, insa procesul de imbatranire al fetei continua; el nu este nici incetinit si nici accelerat de aceasta interventie. Este incontestabil faptul ca dupa ani de zile veti arata mult mai bine decat daca nu ati fi facut nici o operatie.

Tipuri de lifting facial

Prin urmare odata cu varsta, pielea imbatraneste dar in egala masura se modifica elasticitatea si fermitatea structurilor faciale profunde. Din punct de vedere tehnic exista mai multe metode de reconturare cervicofaciala, ce vor fi adaptate la functie de particularitatile fiecarui pacient in parte. Teoretic exista mai multe tipuri de lifting:

  • Liftingul cervo-facial, clasic (superficial) ce presupune decolarea si repozitionarea tegumentelor faciale , concomitent cu indepartarea surplusului tegumentar. Se adreseaza exclusiv tegumentelor faciale.
  • Liftingul cervicofacial in doua planuri (SMAS lift) ce presupune tonifierea structurilor musculoaponevrotice profunde, si readucerea lor in pozitie normala. Se adreseaza in mod deosebit etajului inferior si mijlociu al fetei precum si zonei cervicale.
  • Liftingul profund (subperiostal) care se adreseaza in mod deosebit zonei mediofaciale, concretizandu-se prin ridicarea obrajilor
  • Liftingul frontal in cadrul caruia se actioneaza asupra tamplelor, a pleoapelor, a fruntii si etajului superior al fetei
  • Liftingul sprancenelor prin care se ridica portiunea externa a sprancenelor.

In realitate aceste metode se pot combina in cursul unui lifting cervicofacial, operatia adaptandu-se la necesitatile fiecarui pacient, astfel incat rezultatul obtinut postoperator sa fie unul pe masura asteptarilor dumneavoastra. Cu cat complexitatea interventiei creste, recuperarea postoperatorie se prelungeste, dar si rezultatul postoperator este mai bun si mai de durata.

Galerie foto
  • ...