Dima Total Instal - Solutii Complete in Instalatii Bucuresti

Instalatii Incendiu

...
Instalatii Incendiu

Incendiile şi exploziile pot cauza pierderea unor vieţi şi a unor bunuri; în sectorul industriei şi al comerţului, la acestea se adaugă şi întreruperea procesului de producţie sau a prestării de servicii. Chiar dacă pagubele sunt compensate de către asigurări, absenţa de pe piaţă – uneori pentru mai multe luni – conduce la pierderi de clienţi şi contracte de cele mai multe ori greu de compensat, indiferent de valoarea asigurării.În plus, incendiile şi exploziile au un mare impact în mediu. Emisia de substanţe solide, lichide şi gazoase poluează atât solul şi aerul, cât şi apa. De exemplu, un incendiu declanşat într-o clădire eliberează peste 17000 de substanţe care pot cauza poluarea mediului şi care sunt dăunătoare oamenilor.Din toate aceste motive, protecţia la incendiu nu trebuie considerată ca fi ind o obligaţie împovărătoare prevăzută de lege, ci o investiţie în viitor.Sistemele de avertizare la incendiu sunt necesare pentru creşterea gradului de siguranţă în orice spaţiu public şi trebuie să respecte reglementările legale aflate în vigoare. Răspândirea pe scară tot mai largă a acestora a început la finele anilor '90, odată cu creşterea şi diversificarea ofertei pentru acest tip de sisteme. între timp, piaţa acestora a continuat să evolueze, echipamentele s-au îmbunătăţit şi au devenit din ce în ce mai accesibile ca preţ. Un sistem de avertizare la incendiu este compus din:

  • unitate centrală: care gestionează informaţiile primite de la detectori şi iniţializează semnalizarea incidentelor;
  • detectori: care, în funcţie de necesităţile spaţiului respectiv, pot fi de fum, de temperatură, gradient de temperatură, de flacără, gaz (mo-noxid de carbon, gaz metan etc);
  • butoane de incendiu: fac posibilă declanşarea sistemului de avertizare de către o persoană care a identificat o sursă de incendiu într-o locaţie în care nu a fost prevăzut un detector sau înainte ca aceasta să fie depistată de către detectori;
  • elemente de semnalizare: sirenă internă, externă, lampă stroboscopică etc, care semnalizează acustic şi vizual declanşarea sistemului.