Psihoutil, Cabinet consiliere psihologica, psihoterapie Bucuresti

Psihologie clinica

...
Evaluare

Aceste teste sunt subclinice şi vă oferă o idee despre tendinţele  dvs.  de anxietate şi depresie.

Vă rugăm să răspundeţi cât mai sincer la itemii din test, deoarece – nu există răspunsuri corecte sau greşite!

Feedback-ul  este personalizat şi  îl veţi primi  în maxim 24 de ore în zilele lucrătoare (în weekend sau de sărbători timpul de răspuns se poate prelungi).   Evaluarea clinică de specialitate se realizează la cabinet sau în şedinţele online.

Daţi click pe chestionarul care vă interesează:

Chestionar evaluarea anxietăţii academice

Chestionar de timiditate

Chestionar gelozie interpersonala

Chestionar de nervozitate

Chestionar de depresie

Chestionar de concentrare a atentiei

...
Procesele afective

Afectivitatea exprimă o dimensiune vitală a sufletului uman, cuprinzând întreaga  gamă de  de procese afective, ca de exemplu afecte, emoţii, dispoziţii, sentimente, pasiuni. Toate aceste vibraţii afective oglindesc relaţiile noastre cu mediul înconjurător, măsura în care trebuinţele, interesele şi aspiraţiile noastre sunt împlinite. De exemplu, satisfacerea trebuinţelor ne generează bucurie, fericire, satisfacţie, plăcere, iar neâmplinirea acestora duce la frustrare, supărare,tristete.

Orice manifestare afectivă  poate fi caracterizată în  raport cu  următoarele proprietăţi :

  • subiectivitate: aparţine întotdeauna unui subiect şi reflectă  măsura în care terbuinţele acestuia sunt sau nu satisfăcute;
  • evaluare: ele traduc gradul de utilitate a unui obiect sau situaţii,  importanţa acestora pentru subiect, în trăiri plăcute sau neplăcute;
  • valoare motivatională: au o încărcătură energetică care poate declanşa efectuarea unor acţiuni, situaţie în care omul este animat de o motivaţie afectivă;
  • polaritate: tendinţa  de a fi pozitive sau negative şi de a alcătui perechi de trăiri contrare, ca de exemplu bucurie-tristete, iubire-ură etc.;
  • mobilitate: omul nu rămâne blocat într-o anumită trăire afectivă. Aceasta trece dintr-o  fază în alta sau dintr-o formă în alta. De exemplu trecerea de la iubire la ură etc.;
  • intensitate: forţa, tăria trăiri afective. Ea depinde de valoarea obiectului, de importanţa lui în raport cu trebuinţele subiectului şi de capacitatea afectivă a acestuia;
  • durată: orice manifestare afectivă are o întindere în timp, o persistenţă mai mică sau mai mare.  Unele  procese afective  durează foarte puţin, iar  altele se pot întinde pe parcursul mai multor ani;
  • expresivitate: pot fi transmise în exterior prin intermediul mimicii, gesturilor, pantomimicii etc.

Procesele afective diferă între ele şi în ceea ce priveşte gradul de conştientizare şi măsura în care se supun controlului  voluntar.

...
Cognitiv

În psihologia generală, conceptul de  cognitiv se referă la procesele psihice prin care receptăm şi prelucrăm informaţia. Aceste procese se impart în două categorii:

  • Procese cognitive inferioare, ca, de exemplu, senzaţiile, precepţiile şi reprezentarea, prin intermediul cărora  cunoaştem însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor, atunci când acestea ne stimulează simţurile;
  • Procese cognitive superioare, ca , de pildă, gândirea, memoria, imaginaţia şi limbajul, cu ajutorul cărora cunoaştem  însuşirile abstracte, esenţiale şi generale ale obiectelor şi fenomenelor, precum şi relaţiile cauzale dintre acestea.

În terapia cognitiv-comportamentală, prin  cognitiv se înţelege  ansamblul gândurilor, concepţiilor şi convingerilor, funcţionale şi disfuncţionale, conştiente şi inconştiente, datorită cărora avem anumite manifestări afective şi comportamentale, mai mult sau mai puţin adecvate situaţiei.

De asemenea,   termenul de cognitiv face trimitere şi la erorile  de logică pe care le poate manifesta gândirea, ca, de exemplu:

  • Gândirea dihotomică: subiectul gândeşte în termeni extremi de tipul “alb-negru”, “totul sau nimic” (ex. un elev nu ştie un subiect la teză şi refuză să le mai rezolve pe celelate, pe motiv că,  dacă nu poate face o lucrare perfectă,  nu are sens să mai scrie ceva);
  • Suprageneralizarea: un eveniment negativ unic conduce la concluzii cu caracter general (ex.  deoarece am fost muşcat de un câine, consider că toţi câinii sunt periculoşi);
  • Etichetarea: pornind de la o greşeală oarecare, subiectul îşi adresează lui însuşi sau celorlalţi etichete negative (ex. pentru că am picat un examen, consider că sunt un ratat);
  • Imperativele categorice: persoana interpretează evenimentele în termeni absolutişti, lipsiţi de realism, care exprimă dorinţele sale şi nu realitatea obiectivă (ex.  toţi oamenii trebuie neapărat să mă respecte) etc.

Conform terapiei cognitive demersul de rezolvare a simptomelor implică, printre altele, corectarea erorilor de logică ale gândirii sau, într-un limbaj specific, restructurare cognitivă.

...
Personalitate

Personalitatea reprezintă elementul stabil şi specific al conduitei unei persoane sau ceea ce o caracterizează şi o diferenţiază de alte persoane sub aspect cognitiv, afectiv şi comportamental.

Personalitatea este o structură psihică extrem de  complexă în cadrul căreia pot fi delimitate următoarele componente:

  • Temperamentul- indică dimensiunea  dinamico-energetică a personalităţii ce se manifestă de timpuriu în comportamentul omului şi care are o determinare  genetică foarte importantă . Oferă informaţii despre gradul de energie,  felul în care este consumată energia,  gradul de impulsivitate şi impresionabilitate emoţională etc. Oamenii pot manifesta diverse trăsături de temperament, ca de exemplu: calm-nervos; vorbăreţ-tăcut; echilibrat-neechilibrat; sociabil-nesociabil; lent-rapid;  impresionabil-neimpresionabil; dominator-supus; impulsiv-controlat;  optimist-pesimist; stenic-astenic etc.;
  • Aptitudinile- constituie dimensiunea instrumental-operaţională a personalităţii şi transmite informaţii despre inclinaţiile şi talentele persoanei,  ca de exemplu: tipul de inteligenţă (verbală, logică, kinestezică, socială etc); calităţile memoriei

(volumul, rapiditatea întipăriri, fidelitatea reactualizării etc.); calităţile atenţiei (concentrarea, stabilitatea, mobilitatea, volumul etc) şi în  general toate  aspectele stabile ale proceselor psihice şi definitorii pentru  persoana în cauză.

  • Caracterul- reprezintă dimensiunea  relaţională şi moral-valorică a personalităţii . Furnizează  informaţii despre atitudinile omului faţă de sine, faţă de oameni etc. Aceste atitudini se pot regăsi în trăsături de caracter, cum ar fi: sincer-mincinos; egoist-altruist; leneş-harnic; curajos-fricos; tolerant-intolerant; mizantrop-umanist; moral-imoral; politicos-impertinent; modest-lăudăros;   hotărât-indecis etc.
  • Creativitatea- exprimă dimensiunea productiv-creativă  a personalităţii în trăsături precum: original, inovator, inventiv etc

O caracterizare amplă a personalităţii presupune descrierea ei  din prespectiva tuturor componentelor menţionate anterior şi a  interacţiunii dintre acestea.