Romvac Company
Despre noi
Producţia de medicamente reprezintă sectorul cel mai dinamic, având o pondere de peste 70 % din valoarea producţiei marfă a companiei. Aceasta este constituită dintr-o gamă bine echilibrată de produse realizate exclusiv prin cercetare proprie şi care acoperă integral cerinţele pieţei, oferite la un raport optim calitate/preţ.
Producţia de biopreparate a fost permanent diversificată şi adaptată pentru a răspunde noilor cerinţe formulate ca urmare a înlocuirii marilor complexe cu fermele de dimensiuni mici şi mijlocii, precum şi pentru a fi în concordanţă cu reglementările UE din domeniu.
Strategia de dezvoltare ROMVAC se realizează pe baza cercetărilor proprii, efectuate atât de personalul companiei, cât şi de către cadre universitare de prestigiu din facultăţile de medicină veterinară din ţară şi este susţinută prin eforturi financiare importante, deoarece pentru domeniului dezvoltării, ROMVAC a alocat peste 10 % din cifra de afaceri. Ca urmare a acestui fapt, în perioada 1990-2009 producţia de medicamente şi de preparate biologice de uz veterinar s-a diversificat de la an la an. Astfel, dacă în anul 1990 compania era producător exclusiv de vaccinuri pentru păsări şi animale mici, în anul 2009, realizează aproximativ 230 de medicamente şi biopreparate pentru toate speciile de animale.
Din 2007, ROMVAC a renunţat la utilizarea unor materii prime care pot fi periculoase pentru om. În prezent, toate principiile active utilizate de companie sunt indicate de CE ca fiind sigure pentru om.